Rolul istoric al Bisericii Ortodoxe în constituirea statului român (Partea I)

Astăzi, 13 iunie 2013, "dragii" noştri parlamentari (cei mai mulţi fiind de la USL), au decis ca în noua Constituţie să fie recunoscut rolul Bisericii Orodoxe în constituirea statului român, aşa cum va fi prevăzut în articolul 1: "România recunoaşte rolul istoric în constituirea statului român al Casei Regale, Bisericii Ortodoxe şi a celorlate culte religioase ".

În ceea ce priveşte rolul Casei Regale sunt total de acord, membrii acesteia au depus eforturi considerabile între anii 1866-1947 pentru obţinerea independenţei României, pentru întregirea ţării şi mai apoi pentru evitarea unor consecinţe mult mai nefaste în contextul evenimentelor din al Doilea Război Mondial.

Dar care este rolul Bisericii Ortodoxe în constituirea statului român? Politicienii noştri au nevoie de Biserică pentru a nu fi deranjaţi în timpul mandatelor lor, biserica urmând a face lobby pentru ei, astfel că încearcă să ne vândă una dintre cele mai mari gogoşi din istoria României susţinând că Biserica Ortodoxă a avut un rol în constituirea statului român, în mod obligatoriu unul pozitiv.
Nimic mai fals! Bierica Ortodoxă a fost dintotdeauna ce este şi astăzi. Un grup de indivizi care îşi realizează propriile interese (de cele mai multe ori vorbim de interese financiare) prin vânzarea de iluzii celor care cred în ele. Nu numai că Biserica Ortodoxă nu a contribuit la constituirea statului român, dar mai mult decât atât, s-a opus cu vehemenţă şi a luat decizii profund anti-româneşti atunci când erau ameninţate interesele proprii.

În cele ce urmează vom vedea exact care a fost rolul Bisericii Ortodoxe în constituirea statului român de-alungul istoriei.

1) 1859 
 Unirea Principatelor Române sub Alexandu Ioan Cuza. Din acest moment putem vorbi cu adevărat de un stat român. Despre rolul lui Alexandru Ioan Cuza şi reformele sale care au dus la modernizarea statului şi opoziţia Bisericii Ortodoxe manifestată faţă de aceste reforme am scris şi în articolul "Memento: Unirea Principatelor Române şi Alexandru Ioan Cuza", aşa că acum mă voi rezuma la cateva idei pe scurt:
a) Biserica Ortodoxă (controlată atunci de Patriarhia de la Constantinopol) deţinea aproape un sfert din terenurile agricole şi pădurile ţării;
b) cele mai multe dintre resursele agricole şi cele bazate pe industria lemnului luau drumul Constantinopolului;
c) o serie de alte bunuri lua drumul Constantinopopului, mai ales sume importante din care statul român nu avea nimic de câştigat ci doar de pierdut;
d) Biserica Ortodoxă se opunea vehement folosirii limbii române în dauna slavonei la slujbe, ameninţând preoţii cu tăierea limbii în cazul folosirii limbii române;
e) de asemenea, scrierile din cadrul bisericilor se făceau în slavonă;
f) ultima formă de sclavie de pe teritoriul ţării noastre s-a perpetuat în cadrul mănăstirilor, fiind vorba în cele mai multe dintre cazuri de sclavi ţigani.
Reformele lui Cuza şi Kogălniceanu au înlăturat toate aspectele negative menţionate (abolirea sclaviei, folosirea limbii române, legea secularizării averilor mănăstireşti şi păstrarea resurselor şi bunurilor în ţară etc). Aceste reforme, deşi extrem de benefice pentru statul român, au lovit puternic în interesele Bisericii Ortodoxe, care a făcut front comun cu liberalii şi conservatorii pentru înlăturarea lui Cuza, care a avut loc în anul 1866.

2) 1866
Poate unii au impresia că înlăturarea lui Cuza şi aducerea pe tron a lui Carol I a fost o simplă formalitate. Ei bine, nu a fost deloc aşa. După înlăturarea lui Cuza au existat mişcări de stradă pentru separarea celor două principate, notabile fiind cele de la Iaşi. În grupul liderilor care promovau ideea separării Moldovei de Valahia se afla Mitropolitul ortodox al Moldovei, Calinic Miclescu, care (alături de alţii) făcea jocurile Rusiei. Pentru acest aspect este suspendat din funcţia de mitropolit al Moldovei. Până la urmă "o dă cotită" şi se împăcă cu autorităţile României, fiind ales ca Mitropolit al statului în anul 1875 (doar interesul funcţiei şi privilegiilor era mai mare, nu?).

3) 1916
România intrase în Primul Război Mondial alături de Antanta, dar dusese o campanie dezastroasă pierzând Oltenia, Muntenia şi Dobrogea în faţa Puterilor Centrale. România rămăsese doar cu Moldova şi capitala provizorie la Iaşi. Conon Arămescu-Doinici, Mitropolit-Primat al României a rămas în Bucureşti şi a colaborat cu germanii, cerând capitularea totală a românilor în faţa Germaniei. Românii însă au decis să reziste şi să ignore acest mesaj de trădare naţională. Rezultatul rămânerii în război îl ştim: România Mare, însă capitularea necondiţionată la acel moment ar fi avut grave consecinţe asupra evoluţiei teritoriului României.

4) 1916
Înainte de pierderile teritoriale menţionate anterior în cazul campaniei militare din 1916, armata română ocupase cam o treime din Ardeal. Episcopul Caransebeşului de la acea dată, Miron Cristea (Elie Cristea) a fost unul dintre cei care s-au opus vehement campaniei de recucerire a Transilvaniei de către armatele române semnând (alături de alţii, cum ar fi Mitropolitul Sibiului, Vasile Mangra), scrisoarea circulară nr. 2062 prin care ostaşii români erau prezentaţi ca fiind "lupi îmbrăcaţi în piei de oi şi ameţiţi de făgăduielile lui Iuda" sau "români ucigători de fraţi". Desigur că evenimentele au evlouat în direcţia victoriei Antantei şi făurirea României Mari în data de 1 Decembrie 1918, în ciuda unor "naţionalişti ardeleni" precum Cristea. Dar, precum Calinic, nici Cristea nu a ratat ocazia de a "o da cotită" pentru a obţine nişte privilegii. Astfel că în data de 1 Decembrie se afla la adunarea de la Alba Iulia alături de unionişti, fiind ales în 1919 Mitropolit-Primat al României. E frumos când e cu happy-end, nu?

To be continued...

Un comentariu:

  1. Pe Horia, Closca si Crisan, episcopii ortodocsi de Sibiu si Arad i-au vandut, impreuna cu protopopul Abrudului.

    RăspundețiȘtergere