Rolul istoric al Bisericii Ortodoxe în constituirea statului român (Partea a II-a)

Aşa cum probabil aţi aflat din presă, parlamentarii au votat ca noua Constituţie să recunoască meritele Bisericii Ortodoxe în constituirea statului român. În partea I scrisă ieri am scos în evidenţă că rolul Bisericii Ortodoxe nu a fost nicidecum unul pozitiv, ci unul profund anti-românesc atunci când interesele naţionale erau altele faţă de cele alre Bisericii, tratând segmentul de istorie cuprins între 1859 şi 1919.

Datorită evoluţiei evenimentelor din Primul Război Mondial s-a constituit statul român unitar, Perioada Interbelică fiind caracterizată ca cea mai prosperă în istoria României, existând o stabilitate teritorială şi politică până la debutul celui de-al Doilea Război Mondial. Cu excepţia îndoctrinării religioase din şcoli şi asocierea unor simboluri şi credinţe creştin-ortodoxe cu mişcarea legionară (fiind o consecinţă a îndoctrinării religioase şi nu o poziţie oficială a Bisericii), Biserica Ortodoxă nu a ieşit cu mai nimic în evidenţă în această perioadă (mă refer exclusiv pe subiectul menţionat, adică acela de constituire a statuilui român).

PERIOADA COMUNISTĂ

În propaganda Bisericii Ortodoxe perioada comunistă este caracterizată de sistemul comunsit "ateu" care avea ceva în mod special cu ei. Ceea ce uită să menţioneze Biserica Ortodoxă este că sistemul comunist avea ceva cu oricine putea fi considerat o ameninţare pentru aplicarea principiilor sistemului, fie că vorbim de simpli ţărani  care vroiau sa îşi păstreze terenul arabil, fie intelectuali care înţelegeau pericolul comunismului, fie de politicieni de dreapta, etc.
În ceea ce priveşte biserica şi religia în general, marxism-leninismul şi ulterior stalinismul o privea ca pe ceva inutil şi retrograd care stătea în calea progresului. (Culmea, că deşi venind din partea comuniştilor, care de cele mai multe ori erau maeştrii minciunii şi laudei de sine, afirmaţia asta este una corectă).
Este foarte important să delimităm foarte clar cele două perioade comuniste: cea ante-ceauşescu şi perioada lui Ceauşeşcu.

PERIOADA COMUNISTĂ ANTE-CEAUŞEŞCU

Este caracterizată de aplicarea în forţă de către Gheorghiu-Dej a stalinismului. Aboslut toţi indezirabilii sistemului comunist au avut de suferit în această perioadă în închisorile comuniste sau lagăre de muncă forţate sau au fost deportaţi cu forţa în alte regiuni. Toate cultele religioase care erau percepute ca o ameninţare au avut de suferit în această perioadă, cu precădere Greco-Catolicii.

PERIOADA COMUNISTĂ SUB CEAUŞESCU

În 1965 după moartea lui Gheorghiu-Dej, Ceauşeşcu devine secretar general al PCR iar în 1967 preşedinte al RSR (Republicii Socialiste Române). Ceauşescu doreşte să se delimiteze de acţiunile lui Gheorghiu-Dej şi să implementeze varianta sa de comunism, depărtându-se încet şi de URSS. Astfel, odată cu venirea sa la putere  sunt eliberaţi cei mai mulţi din deţinuţii politici.
Ceea ce avea să se schimbe (desigur că BOR nu menţionează niciodată aceste aspecte, ci le neagă cu multă vehemenţă în ciuda realităţilor acelor vremuri) este statutul BOR. Biserica Ortodoxă devine pe faţă colaborator al statului comunist (în perioada ante-ceuşistă colaborarea nu a fost aşa de accentuată, dar a fost), obţinând privilegii şi totodată impunându-se forţat cu ajutorul statului comunsit asupra greco-catolicilor (care au cel mai mult de suferit în această perioadă, proprietăţile lor fiind luate de stat şi date Bisericii Ortodoxe).

Iustinian Marina (pe numele său real Ioan Marina) a servit ca Patriarh al BOR între anii 1948-1977. A fost primul care a acceptat colaborarea pe faţă cu statul comunist. A rămas cunoscut în istorie drept "Patriarhul Roşu" (fiind titlul unei piese a celebrului cântăreţ disident Jean Moscopol), pentru fraza rostită: "Hristos este Omul Nou. Omul Nou este Omul Sovietic. Prin urmare, Iisus Hristos este Omul Sovietic". Acesta a colaborat cu sistemul comunist atât în perioada lui Gheorghiu-Dej cât şi în prima parte a conducerii lui Ceauşeşcu.
Din acest moment Biserica Ortodoxă Română devine una dintre cele mai importante unelte ale Securităţii, ajutând la "turnarea" celor indezirabili sistemului.
Succesorii lui Iustinian, Iustin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu au menţinut colaborarea cu statul comunist, Iustin Miclescu putând fi văzut în numeroase fotografii alături de Ceauşeşscu cu ocazia diferitelor întruniri.
Un caz celebru în acest sens este cel al lui Antonie Plămădeală care i-a cerut lui Ceauşeşcu să îl avanseze la gradul de general.

Despre demolarea bisericilor de către Ceauşescu BOR "uită" să menţioneze faptul că absolut toate cele 27 de biserici din Bucureşti au fost demolate cu aprobarea şi sub semnătura Patriarhiei şi că aceasta, cu excepţia Mănăstirii Văcăreşti, nu a făcut prea mare "tam-tam" pentru restul bisericilor. (Asta poate că şi din cauza faptului că s-au construit peste 100 de biserici sub conducerea lui Teoctist între 1986-1989 în toată ţara? Mă întreb şi eu...). Ba mai mult, unele dintre ele au beneficiat şi de translatări, astfel că au fost salvate.

PERIOADA POST-COMUNISTĂ

În această perioadă BOR a construit biserici fără număr, a primit numeroase proprietăţi şi terenuri arabile şi păduri pe care le-au despădurit imediat, şi-a implementat sistemul de îndoctrinare din nou în şcoli, i-a susţinut pe politicienii corupţi care au făcut ţara aceasta praf şi pulbere, în schimbul sumelor astronomice primite anual de la stat, etc. BOR neagă în continuare colaborarea cu regimul comunist dar se opune cu vehemenţă desecretizării dosarelor preoţilor (vezi ca exemplu, cazul lui Antonie Plămădeală).
În prezent BOR deţine numeroase proprietăţi şi afaceri pentru care nu plătesc impozitel a stat, ba mai mult, statul îi finanţează la greu din buzunarele noastre, ei trăind în lux şi plimbându-se în maşini scumpe (aţi văzut vreun popă cu Logan? Eu nu am văzut.) în timp ce predică ajutorarea aproapelui, cumpătarea şi smerenia. De Catedrala Mânuirii Banului nici nu mai vorbesc, au făcut-o atâţia până acum...

Dragi români, acesta este rolul pe care Biserica Ortodoxă l-a avut în constituirea statului român: acela de a-şi vedea de interesele ei fără a ţine seama (de multe ori chiar împotriva) de români şi de interesul naţional.

Actualul guvern a făcut o grămadă de nefăcute şi continuă incompetenţa şi prostia guvernelor băsiste Boc (alea fără număr căte au fost) şi MRU.

Noua constituţie ar trebui să fie în continuare o lege fundamentală a statului, o direcţie a democraţiei care să traseze linia generală şi nu să intre în asemenea detalii care pot încălca principiile de bază ale democraţiei şi Drepturile Omului. Ne îndreptăm, încet dar sigur, către o teocraţie.

Au mai fost aprobate şi alte aberaţii (precum stema pe steagul naţional, care din punct de vedere istoric nu are ce căuta acolo, mai ales că şi stema actuală este un vax. Dar despre acest aspect într-un articol viitor).

Concluzia cea mai importantă în acest sens, pentru cine sesizează, noua constituţie trebuie să nu treacă de referendum, deoarece sub masca unor schimbări benefice se ascund intersele unor găşti politice care nu au făcut mai nimic bun în ultimii 24 de ani.

Rolul istoric al Bisericii Ortodoxe în constituirea statului român (Partea I)

Astăzi, 13 iunie 2013, "dragii" noştri parlamentari (cei mai mulţi fiind de la USL), au decis ca în noua Constituţie să fie recunoscut rolul Bisericii Orodoxe în constituirea statului român, aşa cum va fi prevăzut în articolul 1: "România recunoaşte rolul istoric în constituirea statului român al Casei Regale, Bisericii Ortodoxe şi a celorlate culte religioase ".

În ceea ce priveşte rolul Casei Regale sunt total de acord, membrii acesteia au depus eforturi considerabile între anii 1866-1947 pentru obţinerea independenţei României, pentru întregirea ţării şi mai apoi pentru evitarea unor consecinţe mult mai nefaste în contextul evenimentelor din al Doilea Război Mondial.

Dar care este rolul Bisericii Ortodoxe în constituirea statului român? Politicienii noştri au nevoie de Biserică pentru a nu fi deranjaţi în timpul mandatelor lor, biserica urmând a face lobby pentru ei, astfel că încearcă să ne vândă una dintre cele mai mari gogoşi din istoria României susţinând că Biserica Ortodoxă a avut un rol în constituirea statului român, în mod obligatoriu unul pozitiv.
Nimic mai fals! Bierica Ortodoxă a fost dintotdeauna ce este şi astăzi. Un grup de indivizi care îşi realizează propriile interese (de cele mai multe ori vorbim de interese financiare) prin vânzarea de iluzii celor care cred în ele. Nu numai că Biserica Ortodoxă nu a contribuit la constituirea statului român, dar mai mult decât atât, s-a opus cu vehemenţă şi a luat decizii profund anti-româneşti atunci când erau ameninţate interesele proprii.

În cele ce urmează vom vedea exact care a fost rolul Bisericii Ortodoxe în constituirea statului român de-alungul istoriei.

1) 1859 
 Unirea Principatelor Române sub Alexandu Ioan Cuza. Din acest moment putem vorbi cu adevărat de un stat român. Despre rolul lui Alexandru Ioan Cuza şi reformele sale care au dus la modernizarea statului şi opoziţia Bisericii Ortodoxe manifestată faţă de aceste reforme am scris şi în articolul "Memento: Unirea Principatelor Române şi Alexandru Ioan Cuza", aşa că acum mă voi rezuma la cateva idei pe scurt:
a) Biserica Ortodoxă (controlată atunci de Patriarhia de la Constantinopol) deţinea aproape un sfert din terenurile agricole şi pădurile ţării;
b) cele mai multe dintre resursele agricole şi cele bazate pe industria lemnului luau drumul Constantinopolului;
c) o serie de alte bunuri lua drumul Constantinopopului, mai ales sume importante din care statul român nu avea nimic de câştigat ci doar de pierdut;
d) Biserica Ortodoxă se opunea vehement folosirii limbii române în dauna slavonei la slujbe, ameninţând preoţii cu tăierea limbii în cazul folosirii limbii române;
e) de asemenea, scrierile din cadrul bisericilor se făceau în slavonă;
f) ultima formă de sclavie de pe teritoriul ţării noastre s-a perpetuat în cadrul mănăstirilor, fiind vorba în cele mai multe dintre cazuri de sclavi ţigani.
Reformele lui Cuza şi Kogălniceanu au înlăturat toate aspectele negative menţionate (abolirea sclaviei, folosirea limbii române, legea secularizării averilor mănăstireşti şi păstrarea resurselor şi bunurilor în ţară etc). Aceste reforme, deşi extrem de benefice pentru statul român, au lovit puternic în interesele Bisericii Ortodoxe, care a făcut front comun cu liberalii şi conservatorii pentru înlăturarea lui Cuza, care a avut loc în anul 1866.

2) 1866
Poate unii au impresia că înlăturarea lui Cuza şi aducerea pe tron a lui Carol I a fost o simplă formalitate. Ei bine, nu a fost deloc aşa. După înlăturarea lui Cuza au existat mişcări de stradă pentru separarea celor două principate, notabile fiind cele de la Iaşi. În grupul liderilor care promovau ideea separării Moldovei de Valahia se afla Mitropolitul ortodox al Moldovei, Calinic Miclescu, care (alături de alţii) făcea jocurile Rusiei. Pentru acest aspect este suspendat din funcţia de mitropolit al Moldovei. Până la urmă "o dă cotită" şi se împăcă cu autorităţile României, fiind ales ca Mitropolit al statului în anul 1875 (doar interesul funcţiei şi privilegiilor era mai mare, nu?).

3) 1916
România intrase în Primul Război Mondial alături de Antanta, dar dusese o campanie dezastroasă pierzând Oltenia, Muntenia şi Dobrogea în faţa Puterilor Centrale. România rămăsese doar cu Moldova şi capitala provizorie la Iaşi. Conon Arămescu-Doinici, Mitropolit-Primat al României a rămas în Bucureşti şi a colaborat cu germanii, cerând capitularea totală a românilor în faţa Germaniei. Românii însă au decis să reziste şi să ignore acest mesaj de trădare naţională. Rezultatul rămânerii în război îl ştim: România Mare, însă capitularea necondiţionată la acel moment ar fi avut grave consecinţe asupra evoluţiei teritoriului României.

4) 1916
Înainte de pierderile teritoriale menţionate anterior în cazul campaniei militare din 1916, armata română ocupase cam o treime din Ardeal. Episcopul Caransebeşului de la acea dată, Miron Cristea (Elie Cristea) a fost unul dintre cei care s-au opus vehement campaniei de recucerire a Transilvaniei de către armatele române semnând (alături de alţii, cum ar fi Mitropolitul Sibiului, Vasile Mangra), scrisoarea circulară nr. 2062 prin care ostaşii români erau prezentaţi ca fiind "lupi îmbrăcaţi în piei de oi şi ameţiţi de făgăduielile lui Iuda" sau "români ucigători de fraţi". Desigur că evenimentele au evlouat în direcţia victoriei Antantei şi făurirea României Mari în data de 1 Decembrie 1918, în ciuda unor "naţionalişti ardeleni" precum Cristea. Dar, precum Calinic, nici Cristea nu a ratat ocazia de a "o da cotită" pentru a obţine nişte privilegii. Astfel că în data de 1 Decembrie se afla la adunarea de la Alba Iulia alături de unionişti, fiind ales în 1919 Mitropolit-Primat al României. E frumos când e cu happy-end, nu?

To be continued...

Despre regionalizarea României

Este un subiect despre care s-a discutat foarte mult în ultimul timp.

Din punctul meu de vedere, în contextul actual, regionalizarea se încadrează (la momentul acesta, dar nu pe viitor) în categoria lucrurilor făcute doar de dragul de a le face, cu alte cuvinte a formelor fără fond. Se susţine faptul că odată cu formarea acestor regiuni se vor absorbi mai bine fonduri europene pentru dezvoltare (ceea ce este o afirmaţie total aiurea, pentru o absorbţie bună a acestora fiind nevoie de proiecte bune  şi interes din partea celor care iau deciziile la nivel local, judeţean sau naţional). Prin faptul că judeţele actuale nu vor fi desfiinţate ci se va crea un tip de unitate administrativ-teritorială superioară va însemna "alţi bani şi altă distracţie" (pentru "dragii" noştri politicieni desigur, pe banii noştri).
Însă aceştia sunt decişi să se facă regionalizarea, fiind principalul motiv care stă la baza schimbării Constituţiei, deoarece, conform articolului 3, alineatul 3 "Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii."Astfel, este necesară modificarea acestui alineat care să prevadă şi regiunile ca unităţi administrative.

Dacă tot se va face această regionalizare, ar trebui gândită foarte bine deoarece ne va costa destul de mult şi de asemenea (pe termen lung) va fi un factor decisiv în evoluţia economică a României.

Nu se ştie încă forma exactă a acestor regiuni şi nici numărul acestora. Cei din Guvern au declarat că vor fi 8 sau 9 regiuni.

Cei de la Ştirile PRO TV au creat o aplicaţie uşor de utilizat prin care oricine poate să realizeze propria variantă a regiunilor. Nu ţin să le fac reclamă, dar mi se pare o aplicaţie reuşită pentru a realiza în mod rapid variante şi a putea face comparaţii.

Voi folosi şi eu această aplicaţie pentru a discuta despre variantele propuse de Guvern sau opiniile care sunt exprimate prin presă sau de căre cetăţeni obişnuiţi. În final voi prezenta şi varianta mea, argumentând-o.

În opinia mea consider că în trasarea acestor regiuni ar trebui să primeze criteriul economic (împărţirea în funcţie de centrele economice cele mai puternice astfel încât ele să fie distribuite în mod echitabil între regiuni), apoi criteriul geografic (regiunile să fie relativ apropiate din punct de vedere al întinderii lor) şi mai apoi, (dacă şi pe cât se poate, dar fără să afecteze cele două criterii anterioare), criteriul provinciilor istorice ale României. Am luat în calcul criteriile în ordinea aceasta deoarece, într-o situaţie ideală, respectivele fonduri ar trebui să fie distribuite în mod echitabil tuturor regiunilor. 

În continuare voi trece variantele vehiculate prin cele trei criterii şi vom vedea cât de mult se respectă acestea.


 Regiunile de dezvoltare

Prima hartă reprezintă regiunile de dezvoltare delimitate în 1998 ca parte a procesului de aliniere la nornele Uniunii Europene în vederea aderării. Acestea sunt: Bucureşti-Ilfov (roşu), Sud (bleu), Sud-Est (galben), Nord-Est (verde deschis), Centru (kaki), Sud-Vest (fuxia), Vest (albastru) şi Nord-Vest (portocaliu). Cel mai probabil acesta este modelul pe care se vor trasa noile regiuni. 
Mai departe, s-a pus problema "capitalelor" de regiune, dacă acestea să fie oraşe mari, dezvoltate sau oraşe mai puţin dezvoltate si care s-ar putea dezvolta ulterior datorita statutului de "capitală".

Varianta cu oraşe dezvoltate

 O variantă cu oraşe mai puţin dezvoltate


Consider că oraşele "capitală" trebuie să fie cele mai mari din regiune deoarece (conform criteriului economic) sunt cele mai potrivite, având o infrastructură generală mai bună şi putând să gestioneze mai eficient acest rol.

Dar ce nu este în regulă cu această împărţire? Nu respectă criteriul economic în cazul regiunii Sud (care nu are un centru economic dominant) şi nici în cazul celei de Sud-Est (unde sunt două centre dominante, unul fiind Constanţa, celălalt fiind conurbaţia Galaţi-Brăila). În cazul regiunii Bucureşti-Ilfov nu respectă criteriul geografic.

Mai departe, sunt destule persoane care sunt de părere că ar trebui să primeze criteriul provinciilor istorice, noua regionalizare reprezentând un atentat la adresa provinciilor istorice tradiţionale. Consider că această afirmaţie este una departe de realitate. Ca argument pot aduce faptul că din decembrie 1918 până în prezent împărţirea s-a făcut pe judeţe, oraşe şi comune, apoi pe ţinuturi, judeţe, plăşi, comune şi oraşe, mai apoi pe regiuni şi raioane şi revenindu-se la judeţe, comune şi oraşe. În tot acest timp provinciile istorice nu au avut niciodată vreun statut oficial, dar s-au păstrat ca şi provincii cultural-istorice bine împământenite în mentalul colectiv cât şi în realitatea spaţiului geografic şi antropic.

De dragul dezbaterii, voi analiza diferitele variante care implică provincii istorice, să vedem dacă ele respectă criteriile în ordinea priorităţii lor.
Mai trebuie să menţionez faptul că cele mai multe propuneri dau ca variantă Bucureşiul separat. Nu sunt de acord cu acest aspect (deşi în hărţile care urmează aşa l-am trecut). Voi reveni mai târziu cu detalii despre unde ar trebui integrat Bucureştiul şi de ce. 

   Varianta "3 plus 1"

Acest model are la bază cele trei mari provincii istorice: Ţara Românească, Ardeal şi Moldova (ce a mai rămas din ea, fără Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţei). În ciuda faptului că respectă criteriul geografic şi cel istoric, cel economic este încălcat deoarece în fiecare regiune există mai multe centre urbane economice mari (Bucureşti, Constanţa şi Craiova în Ţara Românească, Iaşi şi Galaţi în Moldova şi Cluj-Napoca, Braşov şi Timişoara în Ardeal). 

 Varianta "4 plus 1"

S-a discutat mult despre Dobrogea şi necesitatea păstrării ei fără a fi asociată cu alte judeţe. Aşa cum am spus, criteriul istoric este abia al treilea ca prioritate. Deşi o regiune separată a Dobrogei respectă principiul economic, raportat la restul regiunilor nu se respectă cel geografic.

 Varianta "8 plus 1" (practic "9 plus 1" dacă nu eram "cenzurat")

Acest model  reprezintă provinciile istorice la nivel mai detaliat, plus Bucureştiul (cu alb). Astfel avem: Muntenia (roşu), Oltenia (galben), Dobrogea (verde deschis), Banat (albastru), Transilvania (fuxia), Crişana (portocaliu) Maramureş şi Sătmar (kaki) şi Moldova (bleu). Să nu creadă bucovinenii că am ceva personal cu ei, dar limta maximă a aplicaţiei făcută de cei de la PRO TV este cu 8 regiuni, astfel am fost "cenzurat" (am lasat Bucureştiul cu alb, nemarcat). Deci, imganitaţi-vă încă o regiune care cuprinde judeţul Suceava (cu capitală la Suceava). Vă las pe voi să alegeţi culoarea :). 
Acest model nu respectă criteriul economic şi nici cel geografic (avem 3 regiuni mari: Transilvania, Muntenia şi Moldova şi regiuni mai mici, chiar şi de 2 sau de 1 judeţ) şi dacă e să fim şi cârcotaşi, nu îl respectă în totalitate nici pe cel istoric deoarece actuala configuraţie a judeţelor (datând din 1968) nu respectă "la dungă" limita originală a provinciilor istorice menţionate.

Înainte să postez ultima imagine (modelul propus de mine), am promis că fac lumină în cazul Bucureşiului. Consider că fiecare regiune trebuie să aibă funcţii economice în toate cele trei sectoare (agicol, industrial şi servicii) pentru a fi regiuni multi-funcţionale şi a oferi posibilitatea unui loc de muncă unei varietăţi mari de calificări. Astfel, Bucureşiul are nevoie să îşi extindă influenţa economică în unele dintre judeţele învecinate, în timp ce acestea au nevoie de investiţii din Bucureşti pentru a evolua din punct de vedere economic.
Astfel, modelul pe care eu îl propun este următorul:

 8 regiuni echilibrate

Putem observa în acest model propus că se respectă criteriul economic, varianta mea având la bază ca şi "capitale" cele mai dezvoltate 8 oraşe din ţară, care pot fi susţinute de o serie de oraşe mari, medii şi mici într-un sistem economic bine centralizat şi structurat în fiecare regiune. Acest model respectă criteriul geografic, astfel că regiunile sunt relativ apropiate ca dimensiunea extinderii teritoriale. În final, crietriul provinciilor istorice nu este respectat decât într-o măsură mai mică, dar să nu uităm că aceste regiuni vor fi concepute în primul rând pentru a fi sisteme economice eficiente, în timp ce regiunile istorice au trecut de mult testul timpului şi consider că nicio astfel de regionalizare nu le poate schimba caracterul cultural bine individualizat.

Au existat numeroae păreri şi în ceea ce priveşte denumirile regiunilor, propunându-se nume de regiuni istorice, de coordonate geografice sau unele "hibrid". Propun ca ele să fie denumite după oraşul "capitală", astfel după modelul meu cele 8 regiuni să fie Bucureşti, Craiova, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Braşov, Cluj-Napoca (sau varinta simplă a numelui judeţului, Cluj) şi Timişoara.

Consider că este un subiect care ar trebui să ne preocupe pe toţi deoarece acest proces de regionalizare va determina (într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat) cadrul economic general al României.