Charter închiriat special pentru un pic de fosfor alb pe băţ sau ţeapa luminii "sfinte" de Paşte

Şi anul acesta politicienii care se cred în continuare în campania electorală o ard creştineşte şi în loc să se ocupe de adevăratele probleme ale comunităţii pe care o reprezintă, se ocupă de circul anual numit Paşte sau "Învierea Domnului", domn care dealtfel nici nu a existat.
Primarul Mangaliei Cristian Radu a decis să închirieze o cursă charter (în afara deja tradiţionalei curse charter care pleacă de la Bucureşti),  pentru a se duce le Ierusalim în cursul zilei de azi să ia "lumina sfântă" şi să se întoarcă aproximativ la ora 22:00 la Mangalia. Treaba asta costă cam 12.000 de euro (sursa: Gândul) Un fleac, nu-i aşa, toate problemele Mangaliei sunt bine puse la punct, mai era "lumina sfântă" de rezolvat.

Dar care este treaba cu "lumina sfântă" de la Ierusalim şi de ce e ea mai "sfântă" decât lumina "sfântă" de la Bucureşti sau de la Mangalia?
Conform variantei Bisericii Ortodoxe, lumina sfântă se pogoară în timpul slujbei de învriere ţinută de preoţii ortodocşi la Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim direct din cer. Lumina se pogoară doar în timpul slujbei ortodoxe (la catolici nu s-a întâmplat niciodată), pentru că Biserica Ortodoxă este ADEVĂRATA BISERICĂ şi de aceea Dumnezeu trimite lumina doar ortodocşilor.

Pentru cei care nu avem parafină şi ulei de palmier cu aromă de miere de albine în loc de creier este clar că afirmaţia de mai sus este una bombastică, iar operaţiunea "lumina sfântă" de Paşte este o farsă bine eleborată.
Practic, lumina nu coboară din cer ci lumânările se aprind la un moment dat în timpul slujbei.
În spatele acestui miracol se află o simplă reacţie chimică între fosforul alb şi oxigen. Fosforul alb nu este folosit în stare pură deoarece acestea se aprinde instantaneu în contact cu oxigenul, ci sub forma de fosfaţi utilizaţi într-un anumit solvent. Fitilul lumânărilor este înmuiat în solventul respectiv, iar când acesta se evaporă complet de pe fitil, fosforul alb ia contact cu oxigenul şi se realizază aprinderea.
Fosforul alb era cunoscut încă din Antichitate în spaţiul grecesc şi era folosit tocmai pentru astfel de scamatorii, nu este de mirare că această tehnică a fost utilizată în spaţiul bizantin, prima documentare a "luminii sfinte" a fost făcută în anul 1160 (la 106 ani după Mare Schismă). "Miracolul" nu s-a produs decât în prezenţa preoţilor ortodocşi (în timpul ocupaţiei musulmane, sau în prezenţa cruciaţilor sau catolicilor, "culmea", "miracolul" nu a avut loc). În anul 1238 Papa Grigore al IX-lea a denunţat "lumina sfîntă" ca fiind o fraudă (ştia el ce ştia...).

În anul 2005, într-un studio de televiziune din Grecia, Michael Kalopoulos a realizat în direct experimentul cu fosforul alb amestecat în solvent. Puteţi vedea această demostraţie în înregistrarea de aici.

Revenind în România anului 2013, după o scurtă trecere în revistă a perioadei Evlui Mediu, se dau bani mulţi pe realizarea acestui circ menit să ţină masele de oameni în această iluzie a credinţei oarbe prin farsa descrisă mai sus. Şi nu o cursă chater, ci două.pentru că circul trebuie asigurat în fiecare an iar imaginea politicienilor şi a Bisericii trebuie împrospătată mereu în mintea oamenilor.

Aşa că dragi credincioşi, nu uitaţi ca diseară să vă înghesuiţi cu toţii la Patriarhie (că trebuie "direct de la sursă") ca nu cumva să rataţi porţia de fosfor alb pe băţ.

P.S.: SĂ PAŞTEŢI FERICIŢI!

13 comentarii:

  1. curios e ca Patriarhul Jerusalimului este perchezitionat si lumanarile sunt verificate de fortele Shin Bet israelite si de musulmanii (care au cheile) bisericii..curios e ca latinii(catolici) nu au invatat nici in prezent 'smecheria' cu fosforul alb ca sa le taie 'macaroana' ortodocsilor. daca imi vi cu argumentul marketingului(turismului) religios ma faci sa rad, evreii neavand motive sa perpetueze o farsa care le doboara 'religia nationala' iar musulmanii cu atat mai putin.. ce destepti sunt ortodocsii,nu?si daca intebi de ce nu trec evreii si musulmanii la ortodoxie in urma manifestarii supranaturala raspunsul e simplu. de teama pentru ei si familiile lor(sunt 'religii'exclusiviste) iar catolicii (aflati in declin)din mandrie si orbire.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În teorie şi suporterii sunt percheziţionaţi la intrarea pe stadioane şi tot intră cu torţe şi fumigene... Ai văzut tu cât de bine este percheziţionat Patriarhul Iersusalimului? Ai participat la vreo percheziţie? În cazul acesta nu prea avem cum să ştim cam cât de minuţioasă este percheziţia respectivă sau dacă nu e făcută aşa, doar de ochii lumii. Catolicii deja stiu că treaba cu lumina sfântă e o farsă (am scris în articol). Cum a spus şi anonimul de mai jos, evreii o duc bine din punct de vedere religios, de musulmani nici nu mai are sens să mai vorbim, numărul lor este în creştere de ceva timp...Cât despre turism, ei bine evreii îi ştim cu toţii cât de întreprinzători sunt când vine vorba de afaceri, au de câştigat mult din turism, iar ei ştiu oricum că e o farsă, tocmai de aceea rareori se întâmplă ca evreii să treacă la alte religii, ei fiind extrem de conservatori din acest punct de vedere.

      Ștergere
  2. De ce ar perchizitiona fortele isreliene si musulmane biserica si lumanarile? Cu ce ocazie?

    De ce ar perpetua evreii o farsa? Pentru $$$ din turism. Si argumentul cum ca nu ar perpetua o farsa care le "doboara" religia nu tine pentru simplul motiv ca in ciuda "miracolului" mozaici inca exista. Cu alte cuvinte "miracolul" nu prea convinge pe nimeni... ceea ce dupa logica ta ar fi un argument impotriva intregului eveniment (pentru ca a te pune "impotriva" zeului iti pune in pericol sufletul etern, chestie mult mai importanta decat viata actuala - si Israel nu e o chiar o tara care persecuta pe non-mozaici; exista chiar un numar semnificativ de seculari (atei) care nu au nici o problema).

    Intre timp evreii zambesc superiori in credinta lor si numara purcoaiele de bani...

    RăspundețiȘtergere
  3. 1) Lumina "sfântă" se pogoară din cer la slujba de înviere de la Ierusalim la Biserica Sfântului Mormânt aproximativ la ora locală 00:00;

    Evenimentul in urma careia se aprinde vata de pe mormant are loc sambata la pranz, mai documenteaza-te

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vreo dovadă pentru treaba asta ai? Sau doar îi crezi pe cuvânt pe popi? Chiar dacă "evenimentul" s-ar întâmpla sâmbătă la prânz şi nu seara, asta tot nu constituie un argument pentru a crede că "s-a aprins singură", sau mă rog, ca a facut-o prietenul vostru imaginar.

      Ștergere
    2. Normal ca am dovezi pentru "treaba asta". O simpla cautare pe google iti va furniza suficiente surse referitoare la ora slujbei. De exemplu aici http://www.ziare.com/social/paste/lumina-sfanta-de-la-ierusalim-a-ajuns-in-romania-1233608 se poate citi ca "lumina Sfanta este considerata un miracol al Ortodoxiei, care se intampla in fiecare an de Pasti la Ierusalim, cand, in timpul Vecerniei Mari din Sambata Mare, intre orele 12:30 si 14:30, deasupra Sfantului Mormant se aprinde un foc". Dupa cum se vede, nu este nici o eroare de cronologie a faptelor si poti sa stergi partea cu "Încă ceva..."

      Nu am abordat subiectul autoaprinderii, deci nu stiu de ce te-ai referit la chestia asta in raspunsul tau.

      Nici partea cu "prietenul nostru imaginar" (probabil te referi Dumnezeu) n-am inteles-o. Mai citeste o data cometariul meu anterior si o sa observi ca nu mi-am declarat nicaieri apartenenta mea religioasa.







      Ștergere
    3. @ Eu însumi:
      Văd într-adevăr că în articolul respectiv aşa scrie, dar ei pot scrie asta pt ca aşa ştiu ei de la preoţii de acolo, asta nu e o proba ca într-adevăr este vorba de ora 12:00 ziua (aproximativ).
      În plus, poate fi vorba de ora 12 ziua sau 12 noaptea, sau orice altă oră. Am vrut să spun ca din punctul meu de vedere este irelevant, ideea centrală a articolului era alta.

      Ștergere
    4. Esti incredibil :)) Nici acum nu esti convins ca esti prost informat. Ce insinuezi, ca presa din Romania este dezinformata in legatura cu ora reala a slujbei de la Ierusalim? :)) Care ar fi motivatia unei astfel de minciuni?

      In articol scrie "in timpul Vecerniei Mari din Sambata Mare, intre orele 12:30 si 14:30" - n-am auzit de ora 14.30 noaptea :P Uite si un video, in finalul lui se filmeaza cerul si se observa clar ca este miezul zilei http://www.youtube.com/watch?v=-gpFzJTDji8

      Ștergere
    5. Ceea ce am vrut să spun este faptul că dacă cineva scrie ceva asta nu constituie o probă în sine. Ai pus acel filmuleţ. Da, aceea este o probă şi îţi dau dreptate în cazul orei.
      Dar cum am spus şi mai devreme, este irelevant dacă lumânările imprimate cu fosfor alb se aprind în miezul zilei sau la orice altă oră.

      Ștergere
    6. La partea cu fosforul alb nu ma pronunt. Tu nu ai dovedit nimic in articol, ci doar ai furnizat o posibila explicatie.

      O demonstratie corecta s-ar obtine daca s-ar realiza analiza chimica a unei lumanari aduse de acolo. Din pacate pana acum nu s-a infiltrat niciodata un contestatar care sa faca rost de o mostra pentru a fi examinata.

      Ștergere
    7. Da, este explicaţia cea mai logică. Spre deoesebire de pseudo-explicaţia care spune că "se aprind singure". Cât despre analiza chimică a lumânărilor respective, da ar oferi cea mai bună dovadă. Cred ca dacă se putea lua una, s-ar fi testat. Mă îndoiesc că preoţii ar fi cooperanţi în situaţia asta (vorbim de lumânarea/lumânările care se presupune că se aprinde/aprind "singure", şi nu de lumânările credincioşilor cu care se duc să ia lumina.)

      Ștergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere