BOR face pomană la inmormântări...dar nu la toate...

Via Gândul aflăm că joi, în cadrul unei şedinţe a Sfântului Sinod s-a luat decizia ca preoţii să nu "perceapă bani pentru slujbele de înmormăntare în cazul familiilor defavorizate, cu venituri reduse, cu mulţi copii, dar şi pentru persoane bolnave sau vârstnici cu venituri mici."

Fanii BOR vor spune că este un lucru bun şi că degeaba mass-media "dă" în biserică. La prima vedere aşa pare, nu? Însă, din acea afirmaţie rezultă că dacă până acum popii cereau bani de înmormântare de la toată lumea (în ciuda faptului că susţineau sus şi tare că nu cer nimic de la nimeni, "dă fiecare cât vrea, dacă vrea", admit acum că de fapt cereau. Măi să fie, iar v-aţi dat cu stângul în dreptul...), acum vor cere bani de înmormântare tuturor mai puţin celor aflaţi în categoriile sociale mai sus menţionate, în ciuda faptului că primesc salarii de stat întocmai pentru efectuarea unor servicii de acest gen. Plus că nu se menţionează nicăieri că aceştia sunt obligaţi să nu primească bani pentru aceste slujbe.

În aceeaşi şedinţă s-a hotărât faptul că "oficierea Tainei Botezului şi a Tainei Cununiei să aibă loc numai în bisericile parohiale, cu respectarea rânduielilor liturgice."
Nimic despre vreo reducere sau neperceprea de taxe în cazul cununiei sau botezului, deja "pierd" destul la înmormântari, vreţi să "moară popii de foame"?

Totodată a fost un prilej ca BOR să se laude cu o acţiune caritabilă derulată în luna decembrie în care au fost adunaţi "3,3 milioane de lei, aproximativ 625.000 de kilograme de produse alimentare, circa 50.000 de kilograme de produse agricole, 150.000 de kilograme de îmbrăcăminte, aproximativ 15.000 de cutii cu medicamente, produse igienico-sanitare şi lemne de foc, fiind ajutate aproape 70.000 de familii sărace, cu membri bolnavi sau cu mulţi copii."
Aflăm de fapt că aceste resurse au fost colectate în bisericile din toată ţara, deci, la această campanie au contribuit credincioşii, BOR ocupându-se doar cu gestionarea acţiunii.

De asemenea, BOR s-a mai lăudat cu o altă acţiune socială, numită "Masa Bucuriei", în parteneriat cu Selgros, aproximativ 18.300 de persoane aflate în centre sociale patronate de BOR beneficiind de produse alimentare şi igienico-sanitare în valoare de 3.320.000 de lei.

Ţinând cont de faptul că profitul BOR a fost în 2012 de peste 6,6 milioane de euro (în acte, în realitate "numai Dumnezeu ştie" cât a fost), popii se laudă practic pe 2012 cu suportarea unei părţi din cei 3.320.000 lei alocate respectivei acţiuni. Cu alte cuvinte, nişte mărunţiş aruncat pentru săraci, ca să ia ochii naivilor care încă mai cred în ei, grosul rămânând în buzunarele lor fără fund.

Şi din fericire sunt din ce în ce mai puţini naivi care mai cred în Biserică. Statisticile arată că în ultimii doi ani încrederea românilor în instituţia bisericii a scăzut cu aproximativ 20 %, de la aproximativ 80 % la aproximativ 60 %. 

Aştept cu nerăbdare ziua când vor fi aşa de puţini naivi încât popii vor fi obligaţi de situaţie să îşi găsească locuri de muncă pe bune, în loc să umble cu înşelătoria, la fel ca astrologii şi vrăjitoarele.

4 comentarii:

  1. Numai prostii scrise de un ateu care compara preotii cu vrajitoarele.Rusine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din punct de vedere al înşelătoriei practicate, preoţii nu diferă cu nimic de astrologi şi vrăjitoare. Dacă tu refuzi să vezi realitatea, asta nu înseamnă că ea nu există.

      Ștergere
  2. Mi-e SCARBA de asemenea ,,oameni,,

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E opinia ta, personală şi subiectivă. Asta e, nimeni nu poate să placă tuturor...

      Ștergere