Religia rămâne o materie semi-obligatorie în şcoli

Astăzi s-a pus în dezbatere publică (până pe 19 februarie) de către Ministerul Educaţiei un nou plan-cadru pentru învăţământul primar.
În acest plan-cadru statutul materiei de studiu denumită "Religie" rămâne acelaşi ca şi până acum: face parte din trunchiul comun de materii (adică şcolile au obligativitatea de a o preda), în ciuda faptului că în Legea Educaţiei Naţionale aceasta este prevăzută ca neobligatorie.

Prin "neobligatorie" se prevede faptul că:  "Art. 18. - (2) La solicitarea scrisa a elevului major, respectiv a parintilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate sa nu frecventeze orele de religie. In acest caz, situatia scolara se incheie fara disciplina Religie. In mod similar se procedeaza si pentru elevul caruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat conditiile pentru frecventarea orelor la aceasta disciplina".

Dar ce se întâmplă cu elevii care nu frecventează orele de Religie ?
Reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei eu declarat că "Scoala este obligata sa asigure supravegherea acestor elevi. Ei pot merge la biblioteca, sa fie supravegheati de un cadru didactic. Dar regulamentul de ordine interna al fiecarei scoli este cel care trebuie sa prevada ce se intampla, ce activitati trebuie sa parcurga elevii respectivi." (sursa: Hotnews).

În teorie sună bine, nu-i aşa? În realitate Ministerul Educaţiei, în loc să ia o măsură care să prevadă în mod clar ce ar trebui să facă aceşti elevi în timpul orelor de "religie" şi să creeze condiţii pentru alte activităţi, invită şcolile să se spele pe cap cu ei. În realitate nu toate şcolile dispun de bibliotecă sau personal auxiliar care să îi supravegheze pe elevi (deoarece în cele mai multe cazuri ora de "religie" este plasată în mod strategic în mijlocul programului, nu la începutul sau la sfârşitul acestuia). Deci, nu prea există opţiuni reale pentru aceşti elevi şi nici nu se doresc a fi create, pentru a fi o piedică în plus. Unde mai pui şi faptul că din cauza îndoctrinării care se practică la ora de "religie", copiii care sunt retraşi de la această oră vor fi priviţi ca fiind "alftel" şi supuşi discriminărilor de către ceilalţi copii "normali". Aceste aspecte sunt menite să descurajeze părinţii care nu doresc îndoctrinare pe pâine pentru copiii lor.

De ce spun "îndoctrinare"? Dintr-un motiv foarte simplu: sub numele mincinos de "Religie" se ascunde un tip de predare confesional, în cele mai multe cazuri confesiunea creştin-ortodoxă, la care toţi elevii sunt încsrişi "din oficiu", indiferent de orientarea religioasă a lor sau a părinţilor lor (de aici rezultă caracterul semi-obligatoriu al acestei discipline, unde în mod normal ar trebui să depui cerere pentru frecventarea disciplinei şi nu cerere pentru retragerea de la ea).

În mod normal, religia predată confesional nu are ce căuta în şcoli. Cine vrea îndoctrinare confesională (credinţe, ritualuri, superstiţii si alte aiureli mistice, mincinoase, nefondate, neprobate şi care contrazic realităţile ştiinţifice) pentru copilul lui să o facă la biserică, pe bani din buzunarul său. Şi când te gândeşti că la şcoală se mai pun şi note pe astfel de lucruri. Şi nu orice note, ci note mari pentru cei care demostrează cel mai eficient dresaj.

Singura modalitate decentă de predare a unei discipline de acest gen ar fi un opţional intitulat "Istoria Religiilor", predată de profesori de istorie în cadrul căruia să fie prezentate marile religii ale lumii din punct de vedere istoric (caracteristicile acestor religii, evenimentele istorice care au determinat apariţia, evoluţia şi răspândirea religiilor şi consecinţele acestora).

Desigur că nu se va întâmpla acest lucru prea curând, "Istoria Religiilor" nu va fi predată în dauna "Religiei" (confesionale). Cel puţin nu va fi predată aşa la nivel naţional (iniţiative locale ale unor oameni din educaţie cu capul pe umeri s-ar putea să apară, dar cu câteva flori nu se va face primăvară), deoarece statul nu vrea viitori oameni educaţi, culţi şi capabili, ci vrea o turmă dresată şi manipulabilă care poate fi păstorită şi mulsă (de bani şi alte resurse) în linişte de popii vicleni şi politicienii corupţi, aflaţi în cârdăşie dintotdeauna.

Cadoul de Valentine's Day

Astăzi vom vorbi despre iubire, inimioare roşii, fluturaşi roz şi curcubee!

Staţi liniştiţi. Nu am luat-o razna. Nu încă... :)

Astăzi, în mod normal, ar fi o zi de februarie ca oricare alta. Însă românii (în cea mai mare parte a lor) "foarte tradiţionalişti" au decis să "sărbătorească" Valentine's Day (implicit să o "importe" de la americani) şi să lase baltă Dragobetele (24 februarie), ziua originală "a îndrăgostiţilor" la români. Putem spune că majoritatea românilor sărbătoresc "Ziua Îndrăgostiţilor" pe "stil nou", "stilul vechi" nu prea mai are mulţi fani. Unii sărbătoresc şi "pe nou" şi pe "vechi". Important e să sărbătorească, nu? De fapt să sărbătorească ce anume?

În realitate, nimic. Ziua Îndrăgostiţilor este ziua în care indrăgostiţii îşi aduc aminte că sunt îndrăgostiţi şi în care fac lucruri speciale (de parcă nu poţi să îţi arăţi dragostea faţă de partenera/partenerul de viaţă în oricare altă zi, trebuie una specială pentru lucruri speciale).
Ziua Îndrăgostiţilor este un mare kitsch, o "sărbătoare" comercială şi consumeristă plină de "cadouri" de duzină (produse pe bandă rulantă) cu înscrisuri "sugestive" şi extrem de mediatizată în mass-media (extrem de superficială şi aceasta în prezent).
Ziua Îndrăgostiţilor este precum canalele TV impuse de CNA în lista "must-carry", un "must-be" impus de "audienţă" şi nu de calitate.

Dacă nu faci nimic de Valentine's Day (şi nici măcar de Dragobete) sigur îţi vei pune "gagica/gagicul" în cap că nu "eşti romantic(ă) precum alţii/altele".
Dacă nu "sărbătoriţi" nimic, toate celelalte cupluri vă vor privi cu suspiciune, vor susţine că "nu aveţi viaţă de cuplu" şi "vă vor plânge de milă".
Dacă eşti singur(ă) sau ai probleme în cuplu în perioada asta şi chiar dai importanţă acestei zile, rişti să o pui de o depresie "grozavă".
Dacă eşti singur(ă) sau ai probleme în cuplu în perioada asta, dai importanţă acestei zile şi eşti deja în depresie (şi totodată eşti si extrem de sărac(ă) cu duhul), este ocazia ideală să te sinucizi. Poţi alege să te arunci de la etajul 17 al hotelului Intercontinental sau oricare altă metodă, important este să te asiguri că vei avea parte de mediatizare. Foarte eficientă este şi metoda aruncării în faţa metroului (datorită impactului masiv în mass-media vei avea parte de multă mediatizare, iar numele tău va fi pe buzele tuturor. Vei fi în cetrul atenţiei, chiar dacă nu vei mai fi deloc.)


P.S.: În cazul în care nu v-am stricat de tot cheful şi chiar doriţi să sărbătoriţi într-un fel Ziua Îndrăgostiţilor sau aveţi altceva important de sărbătorit în cuplu în perioada asta şi vă gândiţi la cadouri sau la cum ar trebui să "sărbătoriţi", iată câteva idei:

1) Dacă ştii exact ce cadou vrea partenera/partenerul şi poţi să îl cumperi, eşti în situaţia ideală (cu alte cuvinte: "te-ai scos").

 Dacă nu te afli în situaţia ideală ci în una din situaţiile de mai jos:
2) Vrei să îi iei un cadou dar nu ştii ce anume. Încearcă să eviţi jucăriile şi felicitările cu inimoare şi "I Love You". Aşa cum am spus mai sus, sunt extrem de banale, produse pe bandă rulantă şi nu constituie o surpriză. Caută ceva "hand-made" sau cât de cât original.
3) Dacă ai timp, răbdare, talent şi ştii că erai campion la lucru manual în calsele I-IV, încearcă să faci tu un cadou. Gestul va fi apreciat cu siguranţă datorită originalităţii şi efortului depus.
4) O seară în oraş la o piesă de teatru sau un concert de muzică clasică este un mod plăcut şi relaxant de a petrece o zi specială.
5) Şi dacă vrei să "punctezi" decisiv la capitolul "atmosferă", ziua trebuie să se încheie acasă cu o cină romantică la lumina lumânărilor...O sticlă de şampanie... Şi...

Şi mai departe ştiţi cu toţii ce urmează, vă descurcaţi :).


Indiferent ce sărbătoriţi azi /dacă sărbătoriţi ceva, să aveţi o zi de 14 februarie cât mai bună!

"Tatăl Nostru"

După ce israeliţii au preluat zeitatea care ulterior avea să devină Yahve, i-au conferit acestuia şi o figură paternă, deoarece societatea în acele vremuri era încă una patriarhală, în care tatăl nu numai că era "capul familiei" dar şi decidea absolut tot în cadrul acesteia, având chiar drept de viaţă şi de moarte asupra copilului şi soţiei (deci acesta era şi stăpân, exact roul pe care îl doreau autorităţile religioase evreieşti să îl joace Yahve).

Acest rol l-a jucat Yahve şi după anul 313 în Imperiul Roman, după inventarea basmului lui Iisus şi a noii  sale identităţi, Stăpânul Zeu (Dominus Deus/Dumnezeu).

Cu trecerea timpului şi evoluţia societătăţii au apărut idei şi curente care militau pentru egalitate în drepturi pentru toţi oamenii, abolirea sclaviei, a discriminării pe baza sexului etc, idei şi curente care au fost aplicate şi care au contribuit decisiv la formarea sistemelor demotratice aşa cum le percem noi în prezent.
În ciuda faptului că Biserica s-a opus în mod vehement şi violent noilor idei care contraziceau dogma, aceste idei au fost aplicate. Biserica a fost înfrântă până la urmă în această confruntare aşa că a fost nevoie să se adapteze pentru a putea supravieţui. Deşi Biserica dorea şi doreşte în continuare ca Yahve să aibă statut de stăpân absolut, a făcut un compromis în acest sens şi a încercat să mascheze (de faţadă) acest lucru prin folosirea unui limbaj arhaic, care fiind repetat de atătea ori îşi pierde noţiunea de bază în mintea celui care îl repetă (de exemplu, nu se mai foloseşte sintagma de "sclav al Domnului" ci de "rob al Domnului", în fond însemnând unul şi acelaşi lucru, dar spus mai puţin "pe faţă").

Profitându-se şi de faptul că cei mai mulţi credincioşi habar nu au că Dumnezeu înseamnă de fapt Stăpânul Zeu (fiind doar o titulatură, numele lui real fiind Yahve, cu varinata în limba română, Iehova), autorităţile bisericeşti au marşat mai mult pe imaginea de "tată" (de preferat şi iubitor) a lui Yahve pentru a se putea adapta noilor realităţi.
Astfel, Dominus Deus (Stăpânul Zeu), a devenit "Pater Nostrum" ("Tatăl Nostru"), popii (propagandiştii manipulatori ai sistemului şi beneficiarii direcţi ai acestuia), au devenit "părinţi" iar aşa zişii "sfinţi" (oameni care au trăit în trecut şi au adus beneficii sistemului de manipulare creştin în mod direct sau indirect, în mod conştient - cazul lui Cosntantin I - sau inconştient din cauza îndoctrinării sau a problemelor de ordin psihologic - cei mai mulţi dintre sfinţi -), au devenit "sfinţi părinţi".

Acest lucru are mai multe implicaţii favorabile sistemului de manipulare creştin, nu numai cel de adaptare la realităţile sociale din prezent.
Imaginea paternă a lui Yahve este inoculată copiilor de la vârste fragede, în timpul şcolii primare şi sunt "învăţaţi" că pe lângă părinţii lui naturali mai "au un tată în ceruri" la fel de important şi căruia trebuie să i se dea ascultare. Ulterior, pe măsură ce îndoctrinarea prinde rădăcini mai adânci, copiii sunt invăţaţi că "tătucul ceresc" este chiar mai important decât părinţii săi şi că numai lui trebuie să i se dea ascultare şi să i se dedice, indiferent de ce susţin părinţii. În final, "tătucul ceresc" trebuie să aibă o importanţă mult mai mare decât orice şi oricine din lume şi lui şi numai lui trebuie să i se dea ascultare (vezi grozăvia povestită în Biblie când Yahve îi cere lui Avraam să îşi sacrifice fiul, pe Isac, la dorinţa acestuia. Avraam fiind pe punctul de a face acest lucru, este oprit în final de Yahve. Nu că această povestire s-a petrecut vreodată în realitate, dar este elocventă pentru a arăta cât de periculoasă este manipularea religioasă şi le ce fel de acte de cruzime se poate ajunge).

Astfel, dacă Yahve (adică popii, Yahve nu există, e doar alt personaj de basm din mii de basme spuse de la începutul omenirii până în prezent) îţi cere să îţi omori o rudă (nemaivorbind de străini) trebuie să faci întocmai pentru că aşa îţi cere, pentru că el este de fapt Stăpânul Zeu, celui căruia nu ai voie să i te împotriveşti (Grotesc, sinistru, barbar...Exact ceea ce inseamnă religia în esenţa ei cea mai pură, exact ce se întâmpla pe vremea comunismului când rudele se turnau între ele la securitate pentru "binele partidului şi făurirea idealului comunist: omul nou", până acolo se merge cu manipularea şi spălarea creierului).

Odată ce controlul total al lui Yahve (al popilor) asupra creştinului este asigurat prin metoda figurii paterne, această metodă asigură şi păstrarea controlului asupra individului pe termen lung. Prin inocularea ideii că Yahve, popii şi sfinţii sunt părinţi ai creştinilor se creează (printr-un joc psihologic manipulator) dependenţa de aceştia pentru tot restul vieţii (exact cum copilul depinde total de părinţi până la o vârstă când este capabil să trăiască prin mijloacele şi puterile sale, dependenţa de "tatăl nostru şi sfinţii părinţi" rămâne întipărită în mintea omului, păstrând o stare de imaturitate din acest punct de vedere şi iluzia că trebuie să apeleze la ei mereu, inhibând independenţa în gândire şi acţiune).

Astfel, printr-un joc psihologic murdar, religia a reuşit şă îi convingă pe religioşi că "Tatăl Nostru" este cel mai important şi că lui şi numai lui trebuie să îi dăm crezare şi ascultare, indiferent ce suţine altcineva.

Treziţi-vă oameni buni! Sfinţii părinţi sunt numai doi: mama şi tata! Ei sunt singurii care merită recunoştiinţa voastră pentru că v-au adus pe lume, v-au crescut şi v-au educat cât de bine au putut (vorbesc de părinţi în general şi nu cazuri, destul de izolate, de părinţi degeneraţi care nu s-au purtat cu copiii lor aşa cum era firesc).

De ce trag clopotele, Ioane?

De pe Gândul  aflăm că primăria oraşului Mioveni a decis să "investească" 217.000 de euro în 5 clopote care vor fi gravate cu numele actualului primar de la PSD, Ion Georgescu .

Edilul susţine "necesitatea investiţiei", motivând cu "argumentul" majorităţii (s-a făcut la cererea locuitorilor oraşului, care sunt în proporţie de 97 % ortodocşi) şi cu utilitatea lor pe post de alarmă în caz de calamitate, fiind o investiţie "strategică".

Ca de obicei, ţara arde şi baba se piaptănă, pe banii statului, desigur. În loc de investiţii în dotările şcolilor, a spitalelor, a infrastructurii de transport sau cea edilitară (sau orice altceva care e cu adevărat util şi deserveşte interesul public)  se fac "investiţii" în clopote. Cinci clopote mai exact, că doar unul le stătea în gât popilor, enoriaşilor şi mai ales, primarului.

O totală risipă de bani doar ca primarul să se simtă şi el un fel de domnitor "semi-ctitor" iar numele lui să fie rostit de "sfinţii slujitori ai Domnului" la fiecare slujbă, în timp ce bat  cele cinci clopotele, în vecii vecilor. Amin!

Şi totuşi, de ce trag clopotele? 
De moarte...De moarte a raţiunii  românilor, desigur. Noroc că spre deosebire de basmul roman de secol IV cu Iisus şi învierea lui, raţiunea românilor chiar va învia. Într-o bună zi...