Dumnezeu şi liberul arbitru

Ni se spune deseori în învăţăturile creştine că Dumnezeu atunci când "ne-a creat", ne-a lăsat posibilitatea de a alege, de a fi liberi şi de a face ce vrem noi cu viaţa noastră, mai pe scurt "liberul arbitru".
Dar cât de liberi în a face alegeri suntem noi de fapt? Un liber arbitru implică posibiltatea de a alege între minim două opţiuni viabile.

Mai întâi să vedem "logica" creştină care sună cam aşa: "Dumnezeu ne iubeşte mult şi tocmai de aceea ne dă posibilitatea să alegem dacă vrem să facem voia lui sau nu. Dacă faci voia lui, ajungi în rai, dacă nu faci voia lui ajungi în iad. Dar tu alegi unde vrei să ajungi". Cu alte cuvinte Dumnezeu te iubeşte mult şi dacă îl iubeşti şi tu la fel de mult vei ajunge in rai, dacă nu îl iubeşti şi nu faci voia lui ajungi în iad. Care e de fapt valoarea de libertate a alegerii tale în cazul ăsta? FIX 0 (ZERO). Dumnezeu, în ciuda faptului că se zice că e o fiinţă superioară nouă, başca şi omniscientă, nu prea a înţeles că dragostea cu de-a sila nu se poate. De ce libertarea ta este fix 0 în cazul ăsta? Pentru că dacă faci ca el, ajungi în rai, dacă nu faci ca el ajungi în iad unde vei fi torturat "pentru eternitate". Deci, pentru orice om normal la cap din treaba asta rezultă că de fapt ai o singură variantă disponibilă, aceea de a face exact ce vrea el, nu poţi alege varianta iadului decât dacă eşti masochist (deşi eu cred că nici măcar un masochist nu ar face treaba asta, oricât ar iubi el tortura, perspectiva eternităţii acesteia sigur l-ar descuraja).
Deci Dumnezeu te iubeşte, te vrea, dar dacă tu nu îl vrei te va pedepsi pentru "restul eternităţii". Nu vi se pare un pic cam dus si cam puţin viabil ca să fie exact unul şi acelaşi zeu iubitor şi iertător din aceleaşi învăţături creştine? Mie imi miroase a dictatură de la distanţă. Dar poate că Dumnezeu este schizofrenic sau suferă de personalităţi multiple (ceea ce se prea poate, ţinând cont că este "alcătuit" din trei entiăţi: Tatăl, Fiul şi Sf. Duh), ceea ce iarăşi nu prea l-ar face demn de venerat, decât din frică.

Şi dacă nici citind paragraful de mai sus nu e clar de ce liberul arbitru dat de Dumnezeu nu e deloc liber, voi face o analogie: E ca şi când ar veni la mine o tipă şi mi-ar spune "Ştii, eu te iubesc pe tine foarte mult! Dacă şi tu mă vei iubi pe mine, te voi duce pe culmile fericirii. Dacă nu mă vei iubi, te voi tortura şi după aceea îţi voi da foc la casă cu tine în ea. Pot şi o voi face! Dar îţi dau libertatea să alegi ce vrei să faci.". Atât eu cât şi oricine altcineva va constata că tipa în cauză este fie obsedată, fie dusă cu sorcova (că tot e perioada asta din an), fie amândouă.


Şi mai mult decât atât, toate învăţăturile şi sursele creştine susţin faptul ca Dumnezeu este omniscient. Că ştie absolut tot. Tot ce a fost, tot ce este şi tot ce va fi ("în vecii vecilor. Amin!"). E un fel de "Big Brother din stratosferă" de care nu ai cum să scapi orice ai face. Poate că vă întrebaţi  de ce vorbesc despre treaba asta la un articol despre "liberul arbitru". Pentru că omniscienţa lui Dumnezeu exclude liberul arbitru al omului. Cum se întâmplă acest lucru? Simplu: Dumnezeu ştie tot ce se va întampla în viitor (asta implică şi faptul că ştie şi tot ce va face fiecare om oricând şi oriunde). Şi tot din sursele creştine ştim faptul că lucrurile se vor întâmpla exact dupa "voia Domnului", adică a lui Dumnezeu. (adică după un plan: planul divin). Iar toată creaţia sa (inclusiv omul) se supune acestui plan divin. Cu alte cuvinte, când Dumnezeu a creat omul, el (Dumnezeu) ştia exact ce va face în fiecare clipă fiecare om, iar lucrurile făcute de fiecare om urmau a fi făcute exact conform planului lui Dumnezeu, dupa voia Lui. Deci, nu există niciun liber arbitru pentru om în treaba asta, el execută întocmai şi la timp totul dupa voinţa Domnului.

Şi dacă nu aţi înţeles exact cum stau lucrurile în ultimul paragraf, să facem o analogie: În locul lui Dumnezeu avem un student la Politehnică, programator IT. El creează un program (software) cu un anumit scop (a.k.a. "planul divin al studentului programator IT de la Politehnică"). În timpul conceperii programului, studentul va introduce în baza sa anumite functii prin care programul va executa anumite comenzi ce vor avea ca rezultat anumite efecte la anumite intervale de timp în cadrul rulării lui. (Exact şi întocmai cum doreşte studentul). Programul (soft-ul) este gata şi începe să ruleze şi să execute comenzi la aunumite intervale de timp. Să presupunem că programul respectiv are conştiinţă de sine. În momentul în care programul execută o comandă el crede că o execută din propria voinţă (că are liber arbitru). Însă în spatele comenzilor sale se află studentul, care raportat la program este omniscient, deoarece acesta ştie exact când şi ce comandă execută programul (în prezent) şi când şi ce comandă va executa programul (în viitor) pe parcursul rulării sale ("viaţa" programului), până la sfârşitul rulării şi executarea ultimelor comezi (adică împlinirea de către program a scopului pentru care a fost creat şi totodată finalul "planului divin al studentului programator IT de la Politehnică", întocmai cu voinţa acestuia).


"Încurcate şi nebănuite sunt căile Domnului", nu-i aşa? Dar staţi un pic! Încă nu am terminat. Lucrurile sunt şi mai complicate: Nici măcar Dumnezeu nu scapă de propria omniscienţă. El ştie tot ce va face el în viitor şi va face întocmai ce ştie că va face (altfel nu ar mai fi omniscient dacă nu va face exact ce ştie că va face) de unde rezultă că nici măcar el nu are liber arbitru, fiind subjugat omniscienţei sale.


Din toate aspectele de mai sus rezultă că:

1) Dumnezeu este omniscient şi nu există liber arbitru (deci scripturile mint că avem liber arbitru de la Dumnezeu);
2) Avem liber arbitru de la Dumnezeu dar el nu este omniscient (deci scripturile mint când spun ca el este ominscient);

3) CONCLUZIA: Scripturile mint oricum ai da-o!

Deci ar trebui să aveţi mare grijă ce ajungeţi să credeţi când citiţi "cuvântul Domnului" (a.k.a "sfintele scripturi"/ "sfintele învăţături creştine").

De ce nu suport Facebook-ul

"Facebook". Cu cont sau fără, mai tânăr sau mai bătrân, mai specialist într-ale internetului sau nu, toată lumea a auzit de acest site (sau măcar cuvântul, pronunţat în cine ştie ce conjunctură). Cu aproximativ un miliard de utilizatori în prezent şi ocupând locul I în cadrul site-urilor de pe internet în ceea ce priveşte traficul zilnic, Facebook a depăşit de mult timp statutul de reţea de socializare (sau mai bine zis pseudo-socializare, după părerea mea) şi a devenit un adevărat fenomen social. M-au tot frecat la cap în ultima vreme unii prieteni şi colegi să imi fac şi eu cont. Că de ce nu îmi fac, că e bun, că e util, că e "cool", că e la modă, că toată lumea are etc. Ba mai mult  am fost abordat pe tema subiectului şi cu un clişeu pe cât de utilizat în prezent, dar pe atât de ridicol care spune că "Dacă nu ai Facebook nu exişti." Nimic mai neadevărat. Cu ceva timp în urmă, înainte de "minunata eră a Facebook-ului" se spunea ca dacă nu îţi apare numele pe Google nu exişti. Ba uite că eu nu am cont de Facebook şi exist bine-merci! Trăiesc la fel de bine ca oricare alt om, am prieteni, am aspiraţii, am dorinţe, am idei, am sentimente, sunt lucruri care mă fac fericit şi lucruri care mă fac trist...Toate astea fără Facebook. Şi mai presus de orice: mă exprim liber şi gândesc. "Cogito ergo sum" ("Cuget deci exist"), spunea celebrul filosof şi matematician francez René Descartes în 1637. Nimic mai simplu, nimic mai adevărat.

Înainte de a intra în miezul problemei este nevoie să fac o observaţie.

OBSERVAŢE!!! Dacă ai cont de Facebook şi îl foloseşti exclusiv pentru:
a) a ţine legătura cu o persoană sau mai multe persoane care se află la distanţă mare de tine sau cu care nu te poţi vedea decât foarte rar, din cauza programului tău şi al lui!/ei/lor şi nu există alt mijloc rezonabil să comunicaţi;
b) a face schimb de informaţii sau a ţine legatura cu colegii de la serviciu/facultate/şcoală pentru acţiuni/proiecte în interes comun;
c) a afla informaţii care te interesează în legătură cu cineva/ceva;
d) schimbul de informaţie (fişiere, date etc.) cu caracter utilitar/personal cu alte persoane într-un mod rapid,
FELICITĂRI! Înseamnă că foloseşti Facebook-ul ca pe orice alt site şi o faci cu obiectivitate şi răspundere şi nu te încadrezi în aspectele de mai jos.


Şi acum, după această introducere şi clarificările de rigoare, cu "subiect şi predicat", nu suport Facebook-ul pentru că:

1) Creează iluzia socializării, a integrării persoanei într-un grup, a relaţiilor inter-umane. Să presupunem că toţi "prietenii" tăi de pe Facebook sunt persoane pe care le-ai întâlnit personal cel puţin o dată în viaţă, deci îi ştii (în foarte multe cazuri nu e aşa, nu cu toţi cel puţin). Facebook-ul, (în cel mai fericit caz) poate cel mult să mimeze socializarea şi relaţiile deoarece cadrul în care acestea se desfăşoară nu este unul real ci virtual. Dacă "socializezi" prea mult în cadrul virtual, la un moment dat s-ar putea să îţi fie greu să o faci într-un cadru real. Socializarea pe bune se bazează pe comunicare iar comunicarea cea mai eficientă se face faţă în faţă cu cineva, uitându-te în ochii lui/ei şi spunându-i ceea ce ai de spus.

2) "Share"-uirea de fotografii, muzică sau "în momentul ăsta fac nu ştiu ce" etc. este irelevantă în cadrul real. Când pui o poză cu tine sau spui că faci nu ştiu ce, te aştepţi automat să scrie lumea ceva, să le placă, sau, mai mult decât orice, să dea "like". Sincer, chiar este irelevant şi inutil. Şi apropo de "like"-uri, trecem la următorul punct de pe listă:

3) Funcţia "Like" mi se pare una dintre cele mai aberante şi inutile funcţii posibile ale unui site/program. Chipurile această funcţie odată ce este folosită arată ce îţi place ţie din ce dau "share" ceilalţi şi ce găsesc alţii plăcut la ce dai tu "share" la tine. Exemplu: "O poză cu mine nu şiu unde!" "like, like, like" sau "Acum mănânc o pizza la localul X" "like, like, like". Serios? Faptul că mănânci o pizza nu ştiu unde în oraş ţi se pare o treabă aşa de "tare", başca să mai primeşti şi "aprecieri"?

4) Crează iluzia că "eşti cineva" sau că "eşti un nimeni". Dacă primeşti comentarii (cu atât mai mult cu cât ele sunt pozitive) şi "like-uri" la ce îţi pui tu pe "perete" (a.k.a "wall") sau la poze, "eşti cineva", te bagă lumea în seamă, e bine. Dacă nu primeşti comentarii la mai nimic şi cu atât mai mult, nu primeşti "like-uri", "eşti un nimeni", nu te bagă lumea în seamă, nu e bine.Ca să nu mai vorbim de faptul că trebuie să ai foarte mulţi "prieteni" ca "să fii cineva" (dar despre "prieteni" mai încolo). Serios? Cât de relevante şi edificatoare sunt  lucrurile astea în viaţa din "afara calculatorului"?

5) Punctele 1, 2, 3 şi 4 se cumulează în faptul ca îţi mănâncă o grămadă de timp preţios pe care l-ai putea utiliza pentru a face ceva cu adevărat util pentru tine în viaţa reală. Eşti pe Facebook acasă, eşti pe Facebook la birou când nu ai ceva de lucrat, eşti pe Facebook pe stradă de pe noul tău "smartphone". (Nu exagerez, destule persoane chiar sunt în situaţia asta).

6) Creează dependenţă, ca orice altă iluzie care este consumată în cantităţi mari într-o mare parte a timpului.

7) Bagatelizează semnificaţia cuvîntului PRIETEN. Deseori cei care au cont de Facebook se laudă cu numarul lor de "prieteni" din reţea. "Eu am [ introdu aici numarul prietenilor tăi de pe Facebook ] de prieteni pe Facebook. Gigel  are mai puţini ca mine. E bine!". Cât de prieteni îţi sunt "prietenii" tăi de pe Facebook? Pe unii din ei nu i-ai văzut niciodată personal. În prezent atribuim calitatea de prieten cam oricui. Aruncăm cu prietenii în stânga şi in drepta, mai ales pe Facebook. "Dă-mi accept la "friend request!"", "Nu, te rog, nu îmi da unfriend!". Nu a fost dintotdeauna aşa. A fost o vreme când prietenii chiar erau prieteni....Asta îmi aduce aminte de o întâmplare:

"Eram la a doua domnie a mea în Ţara Românească, în 1462. Mă săturasem să îi plătesc tribut lui Mehmet al II-lea. Poporul meu nu era unul foarte bogat şi ştiam că pot să fac alte lucruri mult mai utile pentru ţară cu acele taxe. Am făcut o petiţie on-line pe care au semnat-o toţi valahii mei, dar sultanul nici nu a vrut să deschidă pagina şi să se uite pe ea, a zis că nu e oficială, nu e semnată de Marea Poartă şi nu o recunoaşte. La un moment dat, într-o discuţie pe care am avut-o cu el pe messenger i-am dat de înţeles clar, cu caps lock, bold, italics şi underline: "BĂI, EU NU MAI VREAU SĂ ÎŢI PLĂTESC NENOROCITA AIA DE TAXĂ DE PROTECŢIE A TA!!! POPORUL MEU NU ŞI-O MAI PERMITE!!!" . Ştiţi ce mi-a răspuns? "Hai băi Vlade, ce te-a apucat tocmai acum? Pentru numele lui Allah, ne ştim de când eram mici! Nu te cred!". Şi nu m-a crezut. Aşa ca mi-am strâns armata, am trecut Dunărea şi am tras în ţeapă peste 23.000 de turci şi bulgari (23.000...Hmmm...Recunosc că am cam exagerat, dar Mehmet chiar nu mă lua în serios, ce era să fac?). Imediat după asta Mehmet a scris pe "wall"-ul său de pe Facebook : "Îi arăt eu ghiaurului ăstuia încrezut de Vlad! Cât tupeu pe capul lui! O să-i anexez ţara şi praful o să se aleagă de el!". Şi-a luat sute de mii de "like-uri" din Imperiul Otoman şi din toată lumea musulmană, vă daţi seama. A luat cu el cam 100.000 de prieteni de pe Facebook şi a trecut Dunărea cu direcţia Târgovişte, "să imi arate el mie". Eu nu aveam decât 30.000 de oşteni de-ai mei de pe Google.vh (nu exista România pe vremea aia aşa că aveam domeniu de Valahia). Pe 17 iunie, în apropiere de Târgovişte, noaptea, le-am arătat noi lor de ce suntem în stare si i-am învins. Din păcate Mehmet a reuşit să-mi scape printre degete. Tare aş fi vrut să îl trag şi pe el în ţeapă! Dar nu s-a putut...Ce vremuri erau atunci..."

OBSERVAŢIE!!! Paragraful de mai sus este un pamflet şi trebuie tratat ca atare! Morala însă rămâne în picioare: cel puţin două treimi din "prietenii tăi" de pe Facebook nici măcar nu se apropie de definiţia cuvântului PRIETEN.

8) Beneficiază de reclamă mascată şi promovare ilegală în mass-media. Cred că este clar pentru toată lumea că Facebook este o marcă înregistrată a unei companii private care scoate profit  de pe urma "brand"-ului, aşa cum e şi Google, Coca-Cola, Nike, Mc Donald's, [introdu  aici orice marcă al oricărei firme care produce orice şi îţi trece prin minte acum], etc. Publicitatea, în televiziune sau radio reprezintă cea mai importantă sursă de bani a posturilor şi se face doar în pauzele publicitare care au exact acest scop. În cazul în care se face publicitate în cadrul unei emisiuni/a unui eveniment în direct, se pune acel "P" încadrat intr-un cerculeţ alb în partea stângă jos a ecranului iar moderatorul emisiunii anunţă faptul că urmează un moment publicitar. Orice altă abatere de la aceste reguli  cum ar fi pronunţarea în cadrul emisiunilor a unor mărci şi "brand-uri" (decât dacă subiectul emisiunii nu este despre o marcă în sine. De exemplu, să zicem o emisiune care să aibă ca subiect "veniturile înregistrare de cei de la Coca-Cola în ultimii 10 ani în România", în cazul ăsta se acceptă) atrage după sine o sesizare de la Consiliul Naţional al Audiovizualului şi amenda de rigoare. Nu şi în cazul Facebook-ului, "care e mai şmecher şi se sustrage legii". Aproape în orice emisiune auziţi ceva de genul: "Scrieţi-ne pe adresa noastră de Facebook.....", "Mai multe informaţii aflaţi pe pagina de Facebook a emisiunii noastre la adresa....", "Pentru încsriere intraţi pe pagina noastră de Facebook la adresa...", în ciuda faptului că în prezent toate televiziunile au site-uri proprii de promovare a programelor şi emisiunilor lor pe care le pot menţiona în mod legal. Nu este legal, moral şi nici deontologic din partea jurnaliştilor şi moderatorilor de emisiuni ca Facebook să aibă parte de reclamă mascată iar alte companii nu. Nicio televiziune sau post de radio de la noi nu şi-a luat niciodată amendă pentru reclama mascată făcută pentru acest "site de socializare". Poate ca vă întrebaţi ce naiba face C.N.A.-ul de nu ia nicio măsura în acest sens. Poate vă gândiţi că doarme. Ei bine, nu doarme! C.N.A.-ul nu doarme niciodată! Stă pe Facebook în ciuda faptului că are un site oficial


Probabil că nu imi voi lua multe "like-uri"  la această postare (cel mai probabil nu îmi voi lua niciunul :)  ), dar consider că era necesar să aduc în discuţie aceste aspecte legate de Facebook. 
Până la următoarea mea postare pe blog, vă doresc tuturor (atât utilizatorilor cât şi neutilizatorilor de Facebook) să vă meargă cât mai bine!

Crăciun sau Solstiţiu de iarnă fericit!

Crăciunul este o sărbatoare celebrată în întreaga lume pe 25 decembrie (conform calendarului gregorian) şi (în cazul unor biserici răsăritene) pe 6 ianuarie (6 ianuarie in calendarul gregorian, 7 ianuarie în cel iulian).
Cunoscută ca şi "Naşterea Domnului", este asociată cu numeroase tradiţii precum colindele, împodobirea pomului de Crăciun, împărţiri de daruri etc.

Dar cât de creştine sunt aceste tradiţii?

Totul a început în cele mai vechi timpuri când oamenii făceau anumite observaţii dar nu le puteau explica din punct de vedere ştiinţific. Printre observaţiile cu un grad mare de interes al oamenilor se aflau şi cele astronomice (mişcarea pe cer a Soarelui, Lunii, diferitelor stele sau alte astre) cu caracter utilitar în anumite activităţi cu caracter anual. Acestea au avut o mare însemnătate, mai ales din punct de vedere religios, cele mai multe temple construindu-se în funcţie de mişcările astrelor. Un astfel de exemplu este celebrul Stonehenge, din Câmpia Salisbury, Anglia. Acest templu a fost construit în neolitic şi dedicat solstiţiului. Solstiţiul este acea zi din an în care Soarele se află la cel mai înalt punct de pe cer (solstiţiul de vară, 21/22 iunie - cea mai lungă zi din an) şi cel mai jos punct pe cer (solstiţiul de iarnă, 21/22 decembrie, cea mai scurtă zi din an). Venerarea Soarelui este un element comun multor popoare (de la egiptenii antici pentru care Soarele, cunoscut sub denumirea de "Ra" era unul dintre cei mai importanţi zei pâna la romani şi popoarele germanice şi slavi).

Cel mai probabil că deja v-aţi întrebat ce legătură există între paragraful de mai sus şi Crăciun.
Ei bine, există! Odată cu oficializarea creştinismului ca religie a Imperiului Roman (în urma Edictului de la Milano din 313 dat de Împăratul Constantin I), noua religie a fost impusă în imperiu şi în timp, treptat, în toată Europa (popoarele germanice nordice şi slavii de est fiind printre ultimele creştinate, aproximativ în perioada 1.000-1.100/1.200).
Impunerea noii religii nu se putea face altfel decât prin suprimarea vechiilor religii şi credinţe politeiste la nivel european.
Una dintre cele mai importante perioade din an pentru aceste credinţe "păgâne" este cea marcată de solstiţiul de iarnă 21/22 decembrie, inclusiv zilele imediat următoare. Conform acestor credinţe zeii trebuiau omagiaţi pentru că aceştia făceau posibilă reluarea ciclului solar anual normal şi trecerea peste cea mai lungă noapte din an. Astfel de sărbători aveau loc în toată Europa: în spaţiul roman - Saturnaliile, dedicate zeului Saturn, în cel nordic-german - Yule , dedicat în special celui mai important zeu din mitologia nordică, Odin şi mult mai târziu, dupa anul 1.000, Korochun (vă sună familiar?) în spaţiul slavilor estici.

Aceste sărbători au fost suprimate iar locul lor a fost luat de Crăciun.
Dacă eşti creştin şi eşti de acord cu primul paragraf al articolului, iată ce ar trebui să ştii:

1) Legat de "Naşterea Domnului", sau pe numele lui original, Yehosua (cunoscut în spaţiul românesc ca Iisus Hristos). Biserica nu îl menţionează până în secolul al IV-lea, nu există nicio proba arheologică care sa ateste existenţa sa, singura sursă fiind Biblia (după cum am spus, începând cu secolul al IV-lea). Ba mai mult, în cazul în care Iisus chiar a existat, există opinii care susţin că presupusa sa naştere a avut loc undeva în perioada 7-2 î.H.!!! (încurcate sunt căile Domnului!). Nu există nicio sursă care să ateste că ar fi vorba de 25 decembrie. Această dată a fost aleasă special de către Biserică pentru a înlătura credinţele şi sărbătorile păgâne mai sus menţionate şi pentru a-şi consolida poziţia prin suprimarea lor.

2) Împodobirea bradului este un obicei păgân provenit de la popoarele germanice. În perioada sărbătorii Yule aceştia îşi împodobeau casele cu creguţe de conifere sau vâsc pentru a aduce noroc. Venerarea copacilor este specifică popoarelor germanice păgâne (a coniferelor în special la cele nordice) şi a credinţelor druizilor (stejarul şi planta parazit, vâscul). Împodobirea bradului (într-un mod apropiat de cel din prezent s-a facut mai întâi exact în zona de răspândire a popoarelor germanice).

3) Cu menţiune specială pentru ortodocşi: Conform canalului TV History, Martin Luther a fost primul care a decorat bradul de Crăciun cu lumânări aprinse. Deci, când mai puneţi instalaţii şi alte dispozitive luminoase în bradul de Crăciun, nu uitaţi că cel care a venit primul cu ideea este "un eretic" ale cărui acţiuni au dus la apariţia protestanţilor (cunoscuţi în cercurile habotnico-fanatice ortodoxe drept "antemergătorii diavolului").

4)  Colindatul este un obicei păgân. Este specific sărbătorii Yule având ca principal scop urări de bine pentru următorul an. Obiceiul a fost preluat de creştinism iar în prezent se referă mai puţin la urările de bine, fiind mai mult folosit ca propagandă pentru "Naşterea Domnului".

5) Dăruirea de cadouri este un obicei păgân. Este specific sărbătorii Saturnalia când se ofereau cadouri (atât cadouri simbolice cât şi scumpe, cadouri cu caracter vesel sau chiar farse).

6) Denumirea de Crăciun din limba română. Nu este legată de creştinism, biserică sau limba latină. Provine din slavonă, Korochun şi desemnează o sărbătoare păgână a slavilor estici legată şi ea tot de solstiţiul de iarnă.


În concluzie, Crăciunul este exemplul perfect prin care se demonstrează cum creştinismul s-a impus cu forţa mai întâi în Imperiul Roman şi mai apoi în Europa (şi prin colonişti în întreaga lume), suprimând credinţele şi religiile "concurente", luând tradiţii şi obiceiuri de la acestea şi însuşindu-şi-le, pretinzând că le-a inventat (exact cum a făcut, printre altele cu moralitatea, binele şi răul).

Un singur lucru ar mai fi de spus:
Să aveţi cu toţii un solstiţiu de iarnă fericit!

Re: Sfârşitul lumii

21 decembrie 2012 a venit...21 decembrie 2012 a trecut...
M-am trezit azi 22 decembrie şi...surpriză!...M-am trezit!

Deci, încă o bila neagră a fost adăugată astăzi credinţelor, realitatea punând încă o dată (daca mai era nevoie) în evidenţă faptul ca ele nu funcţionează ci creează minciuni şi da, iluzii.

Cât despre sfârşitul lumii, nu fiţi dezamăgiţi, a fost doar amânat cu o lună.
Vine în ianuarie când se vor majora taxele şi impozitele cu 16 % plus obişnuitele scumpiri anuale la carburanţi, gaze şi alimente.

Ce faci de sfârşitul lumii ?

   După cum bine ştiţi în data de 21 Decembrie 2012 lumea se va sfârşi! Mai avem 24 de ore de trăit!
   Nu-i aşa ca sună înfricoşător? Ei bine.....Nu!
   De câţiva ani incoace se discută de această dată nefastă, nu puţini fiind cei care cred în treaba asta.
   Aceste idei au tot fost dezbătute, luate mai mult sau mai puţin în serios şi demontate de diferiţi oameni de ştiinţă.
   Nu voi intra foarte mult în detalii (voi face un scurt rezumat) pentru a profita de ocazie şi a arăta de ce credinţele si religia în general nu funcţionează (aşa cum o face ştiinţa).

   Totul a plecat de la civilizaţia mayaşă (începând cu aproximativ 2.600 de ani î.e.n.) care a creat un imperiu puternic în sudul Mexicului de astăzi (preponderent in Peninsula Yucatan şi o parte din vestul Americii Centrale Continentale). Mayaşii erau renumiţi pentru oraşele lor dezvoltate (cu numeroase temple monumentale), pentru cunoştiinţele destul de avansate în matematică şi observaţii astronomice cu un grad mare de utilitate in cadrul planificării activităţilor cu caracter anual, dar totodată şi pentru religia lor politeistă şi sacrificiile umane. Mai multe detalii despre mayaşi găsiţi aici.
  
  Pe baza observaţiilor astronomice dar şi în acord cu credinţele lor au creat un calendar (care stă la baza isteriei legate de sfârşitul lumii) în cicluri alcătuite din 5.200 de ani. După fiecare ciclu lumea se sfârşeşte şi are loc un nou început. De fapt, ce înseamnă "se sfârşeşte" ? Noi acum ne aflăm la capătul celui de-al cincilea ciclu. Deci, conform mayaşilor lumea a fost creată de zei în urmă cu 26.000 de ani (sună mai bine decât cei 6.000-8.000 de ani conform Bibliei, dar nu suficient. Ştim bine ca Terra s-a format acum mai bine de 4,5 miliarde de ani).
 Conform credinţelor lor, în primul ciclu zeii au creat doar animale şi nu au fost mulţumiţi, aşa ca au distrus lumea şi au luat-o de la zero. În al doilea ciclu, pe lângă animale, au creat şi oameni făcuţi din lut. Nemulţumiţi fiind din nou, zeii au distrus iar lumea. În al treilea ciclu au creat oameni din lemn. Nici ăştia nu erau buni aşa ca în al patrulea ciclu au creat oameni de chihlimbar. Evident ca nici oamenii de chihlimbar n-au trecut "testul perfecţiunii" al zeilor, aşa că în ultimul ciclu, al cincilea, au creat oamenii din "mălai şi sânge", adică pe noi.
  Mayaşii erau ferm convinşi că nici de data asta zeii nu vor fi mulţumiţi şi că la finalul ciclului de 5.200 de ani (adică mâine pe vremea asta) zeii vor distruge din nou lumea.
  Cum o vor distruge? Un detaliu în acest sens se poate găsi in Codexul din Dresda, una din cele trei cărţi mayaşe care au supravieţuit de-alungul timpului (celelalte două fiind la Madrid şi Paris). Pe ultima pagină este desenat "Crocodilul Ceresc" din a cărui gura ies şuvoaie de apă care inundă Pământul. Cu alte cuvinte, zeii nemulţumiţi şi de de data asta de creaţia lor, o vor distruge printr-un potop (Vă sună cunoscut? Desigur! Dar despre potopul biblic şi povestea lui Noe, cu altă ocazie...).
  Nici nu ar trebui să ne mire faptul ca mayaşii credeau ca lumea se va sfârşi printr-un fenomen meteorologic extrem din moment ce regiunea în care s-a aflat imperiul lor este destul de frecvent supusă ploilor torenţiale, furtunilor sau uraganelor.

 S-au speculat şi alte evenimente apocaliptice (nelegate de credinţele mayaşilor) "programate" pentru mâine cum ar fi:

1) Ciocnirea Pământului cu un corp ceresc de dimesiuni mari (o planetă) "ascunsă" numită Nibiru - dacă ar fi existat aşa ceva, cei de la NASA ar fi ştiut de ea de mult timp (totodată cei de la NASA au negat categoric o asfel de ipoteză)
2) Ciocnirea Pământului cu un corp ceresc de dimesiuni mici (dar cu consecinţe catastrofale) - adică un asteroid. Iarăşi cei de la NASA au negat categoric şi această posibilitate. Dacă sunt fani ai filmului "Armageddon" care se aşteaptă la producerea unui astfel de eveniment mâine, vor fi dezamăgiţi crunt. (Oricum, Bruce Willis ne poate salva pe toţi cu altă ocazie :) )
3) Inversarea polilor magnetici - acest lucru s-a mai întamplat în trecut, dar este un proces de lungă durată (zeci de mii de ani). Deci nu, polii magnetici nu  se vor schimba peste noapte!
4) Cutremure puternice, tsunami-uri etc. Tot ce este posibil, pot avea loc mâine la fel de bine cum pot avea loc în oricare altă zi. Chiar dacă vor avea loc astfel de fenomene mâine, în mod garantat nu vor avea consecinţe globale care să ducă la sfârşitul lumii.

  În concluzie, eu unul mâine voi dormi, voi mânca, voi citi, voi merge la sală, mă voi intâlni cu prietenii, după care mă voi întoarce acasă şi mă voi culca din nou.
  Voi ce faceţi de "sfârşitul lumii"?